Home Clase - Magic Yoga Clase Yoga Studio 20:00 Shanti Mantras cu Eva Butean – All Weekend Yoga

20:00 Shanti Mantras cu Eva Butean – All Weekend Yoga

Vă invităm cu drag să ne conectăm în spaţiul inimii pentru a cultiva energia păcii prin vocea noastră. Mantrele reprezintă un dar sacru şi o unealtă prin care aducem linişte în noi şi în jurul nostru. Prin puterea lor vindecătoare ele deschid drumul dinspre exterior spre interior, dinspre minte spre inima, dinspre individual spre universal.

La întâlnirea noastră vom cânta din Shanti Mantras, Mantrele pentru Pace. Acestea sunt cunoscute ca fiind rugăciuni din Upanişade şi le vom intona în sanscrita vedică, limba originală în care au fost scrise. În tradiţia budhistă ele sunt considerate a fi sunete sacre ce au puteri spirituale deosebite. Au rol de a susţine câmpul concentrării precum şi cel al meditaţiei. Faptul că le recităm în limba sanscrită are dublu rol: pe de o parte aceasta fiind una dintre cele mai vechi limbi ale umanităţii noastre ne poartă spre rădăcini ce există în fiecare dintre noi, pe de altă parte mantrele conţin toată energia adunată cu fiecare repetare a lor de-a lungul timpului.

Facilitator: Eva Butean

“Iniţial am crezut că mi-am îndreptat atenţia asupra mantrelor dintr-o curiozitate şi o dorinţă de a-mi întregi cunoştinţele legate de practica yoga. Treptat am conştientizat legătura mea profundă cu vocea, cât de prezent a fost mereu cântatul în viaţa mea încă de mic copil, cât de mult îmi calibrez starea interioară şi cea exterioară prin voce, aceasta fiind o modalitate ce oglindeşte expresia lumii mele interioare. Acum, înţeleg mantrele ca pe un fir natural ce vine să mă conducă spre începuturile primordiale ale acestei “voci” şi sunt foarte recunoscătoare pentru cursul pe care l-am urmat în anul 2020. Acesta a fost ţinut de minunata profesoară din India, Tara Mitra, o constantă inspiraţie şi exemplu de compasiune pentru mine. Sunt practicantă Ashtanga Yoga din 2018, aceasta oferindu-mi o susţinere constantă în drumul spre descoperire şi cunoaştere interioară.” Eva Butean.

Duminică, 18 iunie ora 20.00 – 21.15

La Magic Yoga Studio.

Prețuri pentru clase STUDIO:

  • Drop-in 1 clasă: 60 lei
  • Abonament 5 clase: 270 lei (valabil 30 zile)
  • Abonament 8 clase: 390 lei (valabil 45 zile)
  • Abonament 12 clase: 500 lei (valabil 60 zile)

Plata:

  • Revolut: 0744.686.477 Roman
  • Cont la Raiffeisen Bank: RO55 RZBR 0000 0600 1079 2787  Roman Bystron Mihalciac
  • Direct la studio
  • Abonament

Date

18 iun. 2023
Expired!

Time

8:00 PM - 9:15 PM
Categorii
QR Code

Lasă un răspuns