Home Clase - Magic Yoga Clase Yoga Studio GHEORGHENI 19.00 Yoga pentru Omul Modern cu Andreea – STUDIO GHEORGHENI

19.00 Yoga pentru Omul Modern cu Andreea – STUDIO GHEORGHENI

Yoga și omul modern – clase bilunare la Magic Yoga Gheorgheni

Am creat această clasă cu intenția de a observa și aplica în viețile noastre concepte din filosofia yoghină, integrându-le în ritmul cotidian. Yoga nu este o fugă de realitate, ci o cale de a rămâne ancorați în prezent, în corpul și respirația noastră, în relație cu lumea din jur și cu grupul de practică.

Scopul nu este să facem ca problemele să dispară, ci să devenim mai pregătiți pentru viață, pentru urcușurile și coborâșurile ei, pentru neprevăzut și pentru bucurie.

La fiecare clasă vom explora aplicabilitatea Yoga Sutrelor și scrieri yoghine în psihologia contemporană, integrând în practică principii care ne pot susține în viața de zi cu zi, tehnici de respirație avansate care pot ghida procesul de autocunoaștere și insotirea către starea de meditație, pentru a ne reconecta la o sursă mai mare decât noi.

Predau yoga care unește oameni, experiențe, părți din noi înșine. Prin practică, ne deschidem către o înțelepciune trăită, care continuă să lucreze în noi și după ce clasa s-a încheiat.

Ești binevenit chiar dacă nu ai mai practicat yoga până acum. Iar celor cu experiență le propun atitudinea de începător, aceea cu care fruntea se apleacă pe saltea, deschisă către o nouă învățare sau aprofundare de sine.

Cred în yoga ca instrument al echilibrului și performanței pentru omul modern, ca sprijin pentru cei aflați în durere și ca poartă de expansiune spirituală pentru cei care doresc să își extindă potențialul și impactul în lume. De aceea am gândit această clasă ca fiind simplu, o clasă pentru noi toți, adaptată omului modern și flexibilizată comportamentelor cotidiene.

Începând cu 18 octombrie, te invit la o serie de clase dedicate omului modern, desfășurate din două în două săptămâni, sâmbăta, de la ora 18:00, la Magic Studio Gheorgheni. Următoarele întâlniri vor avea loc în 18 octombrie, 1 noiembrie, 15 noiembrie, 29 noiembrie și 13 decembrie.

 

Prețuri pentru clase STUDIO:

  • Drop-in 1 clasă: 70 lei
  • Abonament 5 clase: 320 lei (valabil 30 zile)
  • Abonament 8 clase: 460 lei (valabil 45 zile)
  • Abonament 12 clase: 600 lei (valabil 60 zile)
  • LUCKY STUDENTS* Abonament 7 clase: 350 lei (valabil 45 zile) * ptr. elevi și studenți

Plata:

  • Direct la studio
  • Card
  • Abonament

Date

15 nov. 2025
Expired!

Time

7:00 PM - 8:30 PM

Locație

Magic Yoga - Gheorgheni
Magic Yoga - Gheorgheni
Str. Soporului Nr. 1-3, Gheorgheni

Studio Magic Yoga Gheorgheni

Instructor

Andreea Cira
Andreea Cira
Email
andreeacirageo@gmail.com

Andreea Cîra a finalizat în 2021 cursurile școlii Bindusar cu prof. Mukesh Kothari și continuă să practice yoga și să ghideze această căutare practicanților la clase private, de grup sau în retreaturi. Este licențiată în psihologie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cu lucrarea „Yoga și reducerea stresului”, și desfășoară o practică privată ca psiholog clinician. În afara studioului, este implicată și în activități de turism, îmbinând experiența călătoriilor și a contactului cu natura cu munca interioară specifică practicii yoga. Abordarea ei în yoga îmbină experiența psihologică și înțelegerea profundă a ființei umane cu spiritul explorator al călătoriilor și al naturii. Crede în yoga ca într-un instrument viu, adaptat omului modern, o punte între știință, introspecție și dimensiunea spirituală a vieții.

QR Code

Lasă un răspuns